Tuesday, December 18, 2018

6 probleme de sanatate cauzate de gageturi si tehnologie

Tehnologia ne face viata mai usoara prin noi metode de lucru, schimb de informatii si divertisment, dar tot ea ne poate afecta sanatatea. Care sunt riscurile la care ne expunem daca petrecem prea mult timp in fata calculatorului sau la televizor sau daca ascultam muzica in casti multe ore pe zi la volum maxim?
1. Sindromul privitului la calculatorOchiul uman nu este adaptat pentru privitul intr-un singur punct in spatiu timp de ore in sir. Simptomele sunt: oboseala ochilor, ochi obositi, iritatie, roseata, vedere incetosata si vedere dubla. Din fericire, aceasta nu este o conditie permanenta.
2. Insomnie                                                                                                                        Perioadele de lucru in fata monitorului la ore tarzii pot fi daunatoare. La fel se intampla si in cazul jocurilor. Un studiu a aratat ca un joc video care implica impuscaturi suprima nivelurile de melatonina, hormonul care este implicat in reglarea ciclurilor de somn si veghe. Un alt studiu a aratat ca adolescentii care s-au uitat la televizor trei sau mai multe ore pe zi au avut un risc mai ridicat pentru probleme de somn frecvente.
3. Leziuni datorate miscarilor repetitive Miscarile mici si constante necesare pentru a manevra un mouse sau o tastatura pot irita tendoanele si te pot expune la riscuri pentru dureri la umar, antebrat sau mana. Stresul repetitiv poate afecta tot corpul, nu doar partea suprasolicitata, spune dr. Mary Barbe. "Celulele vatamate elibereaza substante numite citokine, care pot fi toxice pentru celulele nervoase si alte celule".
4. ObezitateExista o relatie mult mai directa intre obezitate si un stil de viata digital si sedentar. Acum nu mai este vorba doar de privitul la televizor, petrecem mult timp si in fata calculatorului, la lucru sau acasa. Apoi, cand facem pauza, in loc sa iesim la o plimbare jucam un joc pe calculator. Mai mult de doua ore pe zi petrecute in fata unui ecran pot fi daunatoare, spune Jason Mendoza.
5. Probleme cu auzulChiar si atunci cand suntem afara luam diverse aparate electronice cu noi, iPod-uri sau alte playere digitale. E frumos sa te izolezi de vacarmul vietii moderne, dar daca asculti muzica la casti iti poti creste riscul pentru diferite probleme cu auzul. Robert E. Novak a descoperit ca multi tineri isi pierd capacitatea de a auzi frecvente inalte, o problema care apare de obicei la persoane in varsta.
6. AstmBiroul tau elegant si high-tech poate fi o sursa de poluare a aerului. Unele modele de imprimante laser elibereaza particule invizibile in aer si aceste particule ultra-fine se pot depune adanc in plamani. Nu orice imprimanta este un pericol pentru sanatate. Intr-un studiu pe 62 de imprimante, 40% au emis particul, dar numai 17 imprimante au avut emisii ridicate.


Monday, December 17, 2018

Cum ne-a schimbat tehnologia creierul: 7 moduri în care se manifestă transformarea
Tehnologia modernă modifică fiziologia şi psihologia umană: gândim altfel, simţim altfel, ne amintim şi uităm altfel, dormim altfel, ba chiar visăm altfel decât acum câteva decenii, spun cercetătorii. Cum e posibil? Datorită unei trăsături extraordinare a creierului nostru, care îi permite acestuia să îşi modifice funcţionarea – infleunţându-ne astfel şi fiziologia, şi comportamentul - în urma unor noi experienţe. Această remarcabilă însuşire – numită neuroplasticitate – şi-a arătat întregul potenţial odată cu progresele recente ale tehnologiei şi cu invazia acesteia în viaţa noastră: internetul, televiziunea, tehnologiile interactive ne alimentează creierul cu o enormă bogăţie de informaţii noi, iar creierul şi restul organismului reacţionează la această stare de lucruri modificându-şi felul în care funcţionează. Iată mai jos, câteva exemple care demonstrează aceste efect. E bine sau rău că se întâmplă asta? Ca de obicei, totul e cu dus şi-ntors…

Deloc surprinzător, părerile sunt împărţite; după cum arată autoarea unui articol recnt pe această temă, unii dintre specialişti apreciază pozitiv efectele tehnologiei media moderne asupra creierului: ea ne ajută să ne organizăm mai eficient viaţa, scutindu-ne de a învăţa şi ţine minte o mulţime de lucruri devenite neesenţiale şi lăsându-ne astfel mintea liberă pentru a gândi mai profund la probleme fundamentale. 
Alţi specialişti se tem că, dimpotrivă, extinderea tehnologiei în viaţa noastră ne reduce capacitatea de atenţie, ne face nerăbdători şi ne distruge creativitatea când e vorba despre acţiuni din alte sfere decât cea digitală. 
Suntem încă departe de a înţelege pe deplin în ce fel ne afectează tehnologiile moderne din sfera comunicării. Iată – extrase din acelaşi articol, apărut recent în Mashable, care citează studii recente din domeniul fiziologiei, neurologiei, psihologiei etc. -  câteva exemple care arată că, până una-alta, impactul lor asupra fiinţei umane este real şi profund. Cât de bine sau cât de rău ne va face acesta, doar timpul o va arăta. 

Visăm în culori
Atât de mare este imopactul televiziunii asupra vieţii oamenilor, încât le afectează pânp şi felul în care visează. Nu e vorba numai de faptul că putem avea coşmaruri după ce ne-am uitat la un film de groază; nu, efectul este unui adânc şi durabil. Un studiu realizat în 2008 la Universitatea Dundee, Marea Britanie, arăta că, dintre participanţii la studiu, adulţii de peste 55 de ani care crescuseră într- o casă unde exista televizor alb-negru aveau tendinţa de a visa mai mult în alb-negru. Participanţii mai tineri, care crescuseră în epoca televizoarelor color, visau aproape întotdeauna în culori. Un studiu al American Psychological Assocation, din 2011, a confirmat aceste rezultate. Studii anterioare, realizate în prima jumătate a secolului XX, sugerau că, înainte de apariţia televiziunii (alb-negru, pe vremea aceea), oamenii visau mai mult în culori şi că expunerea la  imaginile transmise de televizoarele alb-negru a fost corelată cu o multiplicare a viselor alb-negru. Ulterior, odată cu apariţia cinematografiei şi a televiziunii în culori, ne-am întors la visele colorate.


Sindromul „vibraţiei fantomă”
Vi s-a întâmplat să aveţi impresia că vă sună telefonul mobil (sau, mai curând, că vibrează) şi, verificând, să constataţi că nu era nici vorbă de aşa ceva? Li se întâmplă multora: 89% dintre cei 290 de studenţi chestionaţi în cadrul unui studiu din 2012, publicat în Computers and Human Behavior, au declarat că au resimţit această impresie, iar un sondaj efectuat în rândul personalului dintr-un spital a produs rezultate similare.                                                                                                  Fără să fie ceva grav, faptul rămâne totuşi extrem de interesant din perspectiva neuroplasticităţii, a modului în care s-a adaptat creierul la lumea modernă, dominată de dispozitive electronice portabile? Un psiholog a emis ipoteza că, la ora actuală, creierul uman şi-a modificat „setările” în ceea ce priveşte sensibilitatea la anumiţi stimuli, astfel încât poate lua diferite senzaţii fizice drept o vibraţie a telefonului – un exemplu remarcabil de neuroplasticitate, chiar dacă fenomenul e cam sâcâitor.
Somn şi veghe
Impactul dispozitivelor electronice cu ecrane luminoase asupra somnului este un aspect mult investigat în ultimii ani. Lumina cu conţinut mare de radiaţii albastre emisă de aceste ecrane are un efect pertubator intens asupra oraganismului uman: influenţează orarul de somn, prin urmare ritmul circadian, iar modificarea ritmului circadian are imapct asupra fiziologiei organismului, de la funcţionarea sistemului imunitar şi secreţia hormonilor de stres până la metabolism şi riscul de cancer. 
Memoria şi atenţia nu mai sunt cum erau odată...
Pe vremuri, capacitatea de a învăţa pe de rost era foarte apreciată. Dacă pretenţia ca studenţii să înveţe pe de rost şi să „recite” pagini întregi din manuale era discutabilă, în schimb nu se poate nega uriaşa importanţă pe care a avut-o cultura orală în viaţa omenirii, iar această cultură orală se baza pe memorizarea, pe „învăţarea pe dinafară” a nenumărate poveşti, legende, poeme, cântece, descântece, reţete de leacuri etc., care s-au transmis astfel prin veacuri, de la o generaţie la alta.                                                                                                                                                                                           Însă în lumea computerelor şi a motoarelor de căutare, cu ajutorul cărora regăsim într-o clipă cantităţi enorme de informaţie, de ce ne-am mai obosi să o ţinem minte?
Dar această confortabilă uşurinţă de a găsi informaţia dorită are un preţ: memoria oamenilor nu mai este cum era. În anul 2007, un sondaj realizat de un specialist în neuroştiinţe, pe 3000 de persoane, a dus la concluzia că era mai puţin probabil ca oamenii mai tineri să ţin minte informaţii personale obişnuite, precum ziua de naştere a unei rude sau chiar propriul lor număr de telefon.
Tot aşa, folosirea calculatoarelor de buzunar reduce, în timp, capacitatea oamenilor de a face calcule simple, iar unii au ajuns incapabili să se descurce prin propriul lor oraş fără ajutorul GPS-ului.
Jocurile video au (şi unele) efecte pozitive
Dacă a privi timp de ore întregi ecranul unui computer ne oboseşte ochii, există şi activităţi ce implică utilizarea computerului şi amplifică totuşi anumite capacităţi vizuale. Un studiu din 2013 arăta că jocurile video ce presupun ochirea şi „împuşcarea” adversarilor virtuali - gen Halo sau Call of Duty – îmbunătăţesc capacităţile vizuale legate de percepţia spaţială, precum şi capacităţile de luare rapidă a deciziilor. Alte studii arată că, adesea, împătimiţii jocurilor pe calculator au, de asemenea, o coordonare ochi-mână mai bună, ca şi o capacitate mai mare de a percepe contrastul dintre diferite obiecte din mediu, într-un ambient cu lumină scăzută. 
Jocurile complexe, de strategie, precum Starcraft  pot îmbunătăţi aşa-numita flexibilitate cognitivă a creierului - capacitatea de a  trece cu uşurinţă de la o sarcină la alta, un efect evident mai ales în cazul unor subiecţi mai vârstnici. 
 Mai impulsivi ca oricând?
Acum, reversul monedei: acelaşi studiu care evidenţiase efectul pozitiv al jocului Halo asupra capacităţilor vizuale arăta că practicarea acestui joc poate stimula comportamentul impulsiv sau chiar agresiv al jucătorilor în viaţa reală; autorii studiului au ajuns la concluzia că specificul jocului, ce presupune ca jucătorii să reacţioneze cât mai rapid în situaţii violente, inhibă controlul impulsurilor, favorizând reacţiile imediate, reflexe, ceea ce le poate face pe respectivele persoane să reacţioneze impulsiv şi dur, cu ostilitate sau violenţă necontrolată, în viaţa de zi cu zi. 
Este unul dintre studiile care au dat un răspuns întrebării care îi frământă pe părinţi şi profesori: jocurile video violente stimulează agresivitatea? 
Se pare că,  într-o anumită măsură, e adevărat, chiar dacă nu putem da vina doar pe jocurile video. Şi alte studii au descoperit corelaţii între jocurile video violente (şi alte tipuri de conţinut digital violent), pe de o parte, şi agresivitate şi probleme de atenţie, pe de altă parte. 
 Şi totuşi, devenim mai creativi
Mulţi dintre noi - mult mai mulţi decât înainte de era digitală – găsesc, prin intermediul internetului, căi de a se exprima creator, nu numai sub aspect artistic, ci şi altfel – social, de pildă. Tehnologia digitală, facilitează angajarea oamenilor – artişti sau nu – în activităţi creatoare.

Orice sferă a vieții noastre s-a „tehnologizat”. Din păcate, tehnologia ne face să devenim mai impersonali, să comunicăm din ce în ce mai mult prin intermediul diferitelor site-uri sau cu ajutorul telefonului și ne pierdem ușor, ușor capacitățile de a vorbi față în față cu o persoană, mulți copii nu mai ies afară să se joace fiindcă fac acest lucru pe computerul personal și devin astfel încă de mici sedentari și cu posibile probleme de adaptare la societate.
După cum spuneam tehnologia ne face viața mai ușoară însă nu ar trebui să depindem în totalitate de ea. Trebuie să vedem clar care sunt dezavantajele și care sunt avantajele astfel încât să putem alege o variantă care să nu  ne afecteze extrem de mult pe viitor. Aceeași tehnologie poate fi folosită și în medicină pentru a salva oameni, dar și în conflicte armate pentru a distruge inamicii.
Omul trebuie să controleze tehnologie și nu tehnologia pe om însă va mai dura mult timp până când majoritatea oamenilor își vor da seama că nu au neapărat nevoie de tehnologie pentru orice, însă e posibil ca atunci să fie prea târziu.
Tehnologia a avansat atât de mult încât este prezentă peste tot în viața noastră și nu există aproape niciun loc de pe glob unde să nu fi pătruns acest trend important al ultimelor două secole.
Chiar dacă la începutul avansului tehnologic, aceasta era folosită numai în procesul de producție, acum a ajuns și în casele noastre astfel că viața ni s-a schimbat într-un mod radical. Nu își imagina nimeni că lumea va ajunge așa cum este astăzi și de asemenea nimeni nu își poate imagina ce va fi nici pe o perioadă scurtă de 10 ani pentru că lucrurile evoluează din ce în ce mai rapid în această industrie.
Avantajele tehnologiei sunt multiple pentru omenirea, dar fiecare avantaj poate deveni în același timp și un dezavantaj fiindcă tehnologia este o sabie cu două tăișuri. Firește că majoritatea indivizilor se gândesc numai la efectele pozitive însă totul trebuie văzut din cel puțin două perspective pentru a avea o imagine de ansamblu.
Sigur, tehnologia ne ajută să fim mai rapizi atât în procesul de comunicare cât și în orice am face de la durata timpului de călătorie până la rapiditatea de a găti mâncare, însă aceasta are și efecte negative. Cei mai mulți dintre noi se bazează excesiv pe tehnologie devenind practic dependenți de ea. Nu mai putem face nici măcar niște lucruri elementare fără a utiliza aparatură electrocasnică de exemplu. Dacă am rămâne fără energie electrică pe o perioadă mai lungă de o zi cel mai probabil ar fi că mulți dintre noi ar suferi destul de mult.